sâmbătă, aprilie 25, 2009

Fata cu margele de gheata


De-o vreme in apele sufletului e-o inclestare intre verde si alb. Sunt atat de vii, atat de puternice incat se amesteca, se retrag si iar se privesc cu obstinatie, niciuna dintre ele nu e dispusa sa cedeze, niciuna nu se lasa dusa.


De-o vreme a nins fara incetare. A nins atat de mult incat privirile-au fost surprinse cand au constatat ca fulgii mari pufosi s-au transformat in petale roz. Contrariata, m-am intrebat cum se poate sa ninga roz. Poate doar in povesti. Dar povestile nu mai exista, nu-i asa? Si-atunci cum de hotul asta de timp a venit pe nesimtite si-a furat cararile troienite, si brazii incarcati si linistea pe care doar nemarginirea zapezii stie s-o aduca...

Am visat mult in verde. Parte din fasiile desprinse din mine poarta aceeasi nuanta. Si-ntr-o zi craiasa aia a zapezii si-a lui Andersen si-a asezat palmele-i inghetate si-a daruit intinderilor potop de nea, fara de sfarsit. Si-a acoperit culoarea visului. Si atingerea ei a preschimbat alte fasii in margele de gheata agatate la gatul meu.

Pasii s-au pierdut undeva pe carari ce urca neingradite si nestiute in munte. Greutatea siragului doare, apasarea lui ma-mpiedica sa mai urc, imi intuneca privirile si-mi tine sufletul prizonier in tara zapezilor. Daca-nchid ochii imi ning pe pleoape visele. Si cand ii deschid din nou imi ninge peste plete cu petale, soarele mangaie obrazul si-n buzunar am un ravas c-un singur cuvant asternut: dor.

Intr-o clipa degetele il transforma in farame iar vantul nestatornic le-mprastie in zare. Si astfel prinse dorul a calatori. Se-ntoarce cand il astept mai putin, apare brusc, un dusman sau poate un prieten la fel de vechi precum timpul insusi. Vreau sa-l trimit departe, vreau sa se rataceasca si sa uite de mine.

Dar dorul nebun e razbunator. Nu poate ierta degetele care-au vrut sa-l alunge si sa-l franga. Nici pleoapele stranse in fata amintirilor. Nici buzele mute in fata vorbelor. Iar si iar isi deschide larg aripile-brate spre-a ma cuprinde. Si pentru-a privi cum verde si alb se-ntalnesc oglindite in acelasi suflet.