duminică, decembrie 13, 2009

Intunecare




























In adancul padurii, unde toamna se lasa-ncet sfasiata de suflul unei alte ierni. Unde ramurile copacilor sunt brate labirintice, nesfarsite, care acopera, care se prind intr-un ultim, nebun si chinuitor dans. Al iubirii si al mortii. Pasii se-afunda in patul de frunze. Culorile-s duse toate. Si cerul apasa greu. Taietura aspra a vantului pe obraz, patrunzand printre plete…

Uneori tipatul din suflet e-asurzitor, te copleseste si te doboara. Si nu mai vrei drept martor decat padurea, muntii-ascutiti, apele furioase..si-ncepi a visa un somn lung acoperit de frunze. Un somn fara vise. Si fara zbaterea dureroasa de aripi..

Cuvintele incearca s-ascunda tipatul. Privirile se pleaca la randul lor pentru-a pastra aceeasi taina. De-ar putea unghiile sa sfasie pieptul, ar elibera focul verde.

Si-atat. Nu mai stiu sa scriu. Sau, mai bine spus, nu mai stiu sa imbrac in cuvinte glasul interior.

Am pierdut firul povestii. N-as putea s-o scriu mai bine decat ma scrie ea pe mine.