luni, iunie 28, 2010

...

Pentru ca m-am cufundat in apele-ntunecate ale tacerilor
Si m-am pierdut printre tainele lor
Cuvintele s-au risipit
Pentru-a se regasi pe varful degetelor
Si pe margini de suflet.
Pentru ca focul arde mocnit
Si pietrele-mi vorbesc

In limba cea muta.
Pentru ca m-am innodat strans in cautari,
Si-nvataturile focului mi-au ars privirile.

Pentru ca nu mi-e straina nebunia visului
Imi culc tamplele pe nori
Si respir zbatere de pasari.
Pentru ca pasii-mi nu rup firele subtiri
Ce ma leaga si ma-ndeparteaza,
Pentru ca intunericul ma saruta cu stele
Iar imposibila-i frumusete
Imi curge prin venele-nverzite.

Pentru ca-ntinsele brate metalice
Au primit din loc in loc caldura talpilor goale
Tresarind intr-o singura noapte,
Intr-o singura clipa,
Intr-o mare sangerie,
Orizontul.
Pentru ca ma dor umerii
De greutatea trecutelor aripi.
Pentru ca voi pleca,
De fiecare data,
In vesnicia valurilor,
In durerea zilelor,
In oglinzile prafuite de timp.


p.s - iti multumesc, M.B.

luni, iunie 14, 2010

Niste cuvinte


De curand, cineva m-a-ntrebat care-s lucrurile care ne leaga, in afara de legatura evidenta dintre noi. Ce avem in comun, in ciuda caracterelor atat de diferite. Si-am inceput sa ma gandesc atunci de ce-mi place de tine. Pentru ca e-asa de important sa-ti placa cineva. Imi trec prin fata ochilor atatea imagini, atatea stari si-atatea povesti. Si am totusi regretul ca nu-s destule.

Imi place cum se strang copiii in jurul tau, cum se lipesc de tine si cum ii cuceresti imediat. Pentru ca vorbesti limba lor. Cum gusti din coca parfumata a cozonacului inainte de-a fi pus in cuptor. Relaxarea cu care conduci. Si linistea pe care-o inspiri de fiecare data cand vin furtuni.
Imi place la nebunie felul tau de-a povesti despre orice. Cand toata lumea din jur sta si te-asculta si rasul apare inevitabil, molipsitor.

Curajul. Nu stiu daca ti-am spus-o suficient de des, dar curajul tau in atatea si-atatea momente in care eu am fost slaba mi-a fost lectie, exemplu, prilej de admiratie. Felul in care ai mers mai departe, in care ai fost langa ceilalti si ai stiut sa fii acolo ca si cand ai fi fost cel mai bun prieten al tuturor.

Mi-as fi dorit sa-ti fi fost alaturi mai mult decat am facut-o.

Esti plina de culori. De caldura. Si de intelegere. Uneori. Alteori esti incapatanata pana-n panzele albe.

In ultima vreme am tot incercat sa-ti regasesc zambetul, dincolo de norii care s-au tot ingramadit. Mi-a placut cand mi-ai spus, de curand, ca tu n-ai facut niciodata ceva daca n-ai vrut cu adevarat. Ce mult inseamna asta..ce mult inseamna sa nu faci lucruri doar pentru ca "trebuie", sau doar asa...pentru ca vrem sa fim politicosi. Probabil ca atunci cand faci ceva ce simti intr-adevar, simte si celalalt. Si-i frumos asa.

Intr-o lume atat de iluzorie, plina de zambete false si de fiinte cu suflete de carton, reusesti sa fii tu. Pentru cei care te cunosc. Si asta-ti da farmecul acela aparte. Pe care l-am intalnit asa de rar.

Povestile pot continua. Si vor continua. N-am vrut sa fac un elogiu. Doar sa-ti daruiesc ceva. Cu o zi mai tarziu. Dar asta nu conteaza, nu? Ceea ce conteaza este c-ar fi o bucurie ca cei pe care-i iubim si care ne iubesc sa ne spuna uneori - "am vrut ca azi sa fie ziua ta".