Din palmele-aspre-ale vantului aluneca, printre plete,
In palmele reci
Citesc in fosnetul ei cruzimea toamnei,
La fel cum citesc pe mainile femeilor cruzimea timpului.
Ne povestim despre iluzia iubirilor moarte.
Dialogul nostru mut vine din vremea-n care
Invatasem s-adun cioburile fiintei,
Incepeam sa m-afund in padurile desertului,
Iar tu-ti gaseai salasul in ochii mei.
Mi-a aratat pe frunte urma
Trecutelor culori
Si a plutirii.
Sovaitoare, venele-mi inverzite-au prins a se-mpleti
Pe ultimele clipe-ale trupului uscat.
Sub cerul greu de-atata incruntare
Nedumerirea suflului neasteptat.
"Doar sa te bucuri", i-am soptit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu