joi, octombrie 31, 2013

Cântec



Am să-ţi spun curat,

Că m-am dezbrăcat

De acel gând rău,

Izvorât din hău

De urâtul tot,

De vechi şi de mort

De îngheţare,

De vorbe amare

De trup ce m-agaţă

De tot ce nu-i viaţă,

Şi nu e culoare

De ce nu mă lasă

Să rup ceaţa deasă

De ce e adânc

Şi plin de pământ

Nu pământul reavăn,

Plin de rădăcină

Ci uscat şi aspru,

Încărcat de vină

De întunecare,

Aruncată-n mare

Să o ducă apa,

Să se şteargă pata

Să se ducă norul,

Departe, în zare

Să îl domolească,

Să se risipească

Iar apoi pe umbră,

Pe umbră nătângă,

S-o duci pe pustie

Drumul înapoi,

Fă să nu-l mai ştie.


Azi îţi spun curat

Că m-am îmbrăcat

Cu lumină bună

Dintr-un fir de lună

Că merg pe cărare

Către Tatăl Soare

Să îl rog să-mi pună

Pe frunte cunună

De înţelepciune

Şi de gânduri bune

Să-l rog să mă facă

Fată fermecată

Din raze ţesută

Cu dragoste multă

Din culori făcută

Cu minuni o sută

Să ştiu alunga

Nori de vreme rea

Să ştiu taine multe

Şi necunoscute

Şi să aflu drumul

Tocmai pe tărâmul

Unde e doar zâmbet

Totul doar un cântec.













miercuri, februarie 06, 2013

Trestie-nverzită, trestie-n-toamnă zărită



Erai atât de graţioasă acolo, în tăcere, înconjurată de nebunia unei toamne pe care o tot căutasem, încât nu-mi venea să mai plec. Te-am admirat în aceeaşi tăcere, cu zâmbetul pe buze.

Semănai cu Plath, dar puteai fi la fel de mine o balerină cu talie de fluture. Puteai fi atât de multe într-una singură.

Nici măcar nu vreau să-ţi cunosc povestea. Te-am luat cu mine. Eşti vie.
E suficient.




miercuri, ianuarie 09, 2013

Mirosul dimineţilor



Îţi trimit o vedere pe care-am scris-o împreună

Ca să-ţi încălzească şi mai mult dimineaţa de iarnă

Prin care eu păşesc cu grijă să n-alunec

Şi să mă duc înapoi direct în vis.

Cineva mă-ntreabă dacă mi-am aranjat părul altfel

Sau dacă am făcut vreo schimbare

Surâd galeş gândindu-mă că ei au uitat demult

Sau poate pur şi simplu nu cunosc

Mirosul iubirii.