In obisnuita-i tacere, luna privea turla albastra a bisericii Tu, Noiembrie, erai nefiresc de cald Iti uitasesi prin colorate paduri cutitele Iti lepadasesi de pe umerii-ntunecati haina lunga Si visai cu raze. Poate tu nici nu stii, Noiembrie, dar te-ai indragostit De emotie, ai pictat frunzele-n stacojiu
Si-n unele dimineti te-ai ascuns sub patura nesfarsita de ceata Coplesit, te-ai investmantat apoi in verde
Stingher, ai mangaiat pamantul cu privirea De partea cealalta ai zarit-o stand rabdatoare de vorba cu timpul I te-ai alaturat in ziua-n care ai descoperit zambetul Ai inceput apoi sa-i impletesti povesti I-ai dezmierdat cu adieri usoare mainile I-ai visat sarutul Apoi Ai iubit-o, Noiembrie.
Mainile pline de pamant Vorbesc despre gustul vechi Al tradarii. Parfumul de galben auriu De rosu calator prin nesfarsite nuante Povestesc despre adiere De Eva. Licoarea racoroasa ascunsa-n coaja Curge-a desfatare ascunsa. E gustul in fata caruia Ingerul isi pleaca tacut privirea Isi scutura aripile Si-si ia ramas-bun. Umbre si lumina Dulce si-amar Se oglindesc in straiele-i prelungi. E gust de om Si de pacat.
Intr-o amiaza uitata Urechea ingerului S-a lipit De inima-ntunecata-a pamantului Pe bratele-i prelungi si reci Vantul a-nvatat sa scrie Neintelese poeme ruginii A scrijelit neindemanatic Prea adanc Pana cand Insangerata, Mana ingerului A capatat aripi proprii. De-atunci, stingher Isi pleaca privirea Si isi ascunde bratul zburator, Adanc, in faldurile manecilor.
"Nu-ti bate capul sa fii dragut cu cei din jur. Masele n-au fost niciodata arbitri ai sublimului(...) Avand in vedere regretabila lipsa de bun gust a publicului, e de datoria ta sa nu te integrezi in marea masa a oamenilor"