skip to main |
skip to sidebar
Aplecat deasupra ceştii
Din care alunecă aburul nopţii
Soarbe aştri fără nume
Care şi-au pierdut demult strălucirea
Acolo s-au înecat atâtea dimineţi
Şi tot de-acolo stropii-au poposit
În valea obrazului
Au învelit orbitele cu coajă de copac
Îmbătrânit
Dincolo de ferestre-a prins viaţă
O altfel de lume
Presărată cu prafuri
Ameţită de licori
Şi penumbră.
VIDEO
Chiar s-a deschis cerul
Printre pereţii pastelaţi
Ţi-ai strecurat braţul lung
M-ai tras înăuntru
M-am trezit rostogolindu-mă printre nori
Credeam că era un clişeu
Mă scufundam aievea în puf de ceaţă
Tu mă priveai zâmbind - “Vezi că poţi?”
Ne-am plimbat prin cerul ăsta deschis
Intrarea – invizibilă ochilor neştiutori
De poveşti şi de iubire
Cu gust de pepene auriu şi de pâine,
De-un singur cartof împărţit
Şi presărat cu praf de zâmbet
Cu mirosul dimineţilor reci de toamnă
Care nu mai vine.
VIDEO
Cu ani în urmă am observat, din goana maşinii, câteva gutui aşezate pe-un pervaz.
Păreau uitate acolo de multă vreme. Şi fereastra era cam la fel. Îmbătrânită.
Port imaginea asta. De-atunci.
Pentru mine, a rămas una dintre fotografiile toamnei.
Mirosul fructelor acoperite cu puf era unul dintre parfumurile ei perfecte.
Anul ăsta, pentru prima dată, toamna nu mai miroase a gutui.
Am în faţă un munte de pepeni galbeni.
În coaja lor aurie se-ascund două anotimpuri.
VIDEO
Există un dialog mut între picioarele noastre suspendate deasupra apei
Există certitudinea că toamna vine din norii pe care mi-i arăţi de-un timp
Distanţa dintre noi există doar în măsura-n care creşte apropierea
Pentru altfel de lumi există-ntotdeauna un altfel de ritm
Tăcerea există doar alunecând pe spatele nostru, într-o după-amiază
Pe fundul ceştii tale de cafea vor exista istorii aşteptând să fie spuse
O să existe mereu acolo-n zare un soare veşnic îndrăgostit de sora lună
La fel cum pentru corb va exista întotdeauna-o singură iubire.
VIDEO