luni, noiembrie 16, 2009
Scrisoarea Mariei
"Am trait trei zile stranii: plaja, marea. Pe toate drumurile au venit spre mine amintiri din alte timpuri. Nu numai imagini: glasuri, strigate si indelungate linisti de altadata. E ciudat, dar a trai inseamna a construi amintiri viitoare; chiar acum, in fata marii, imi construiesc cu minutiozitate amintiri pentru zilele care vin si care, uneori, imi vor aduce tristete si disperare.
Marea-i aici, furioasa si vesnica. Plansul meu de atunci, inutil. Inutile asteptarile mele pe plaja pustie, privind cu statornicie departarile verzi. Ai banuit si ai pictat oare aceasta amintire a mea sau ai pictat amintirea multor fiinte ca tine si ca mine?
Acum insa chipul tau mi se interpune: stai intre mare si mine. Ochii mei se intalnesc cu ai tai. Esti linistit si putin trist; ma privesti de parca ai cere ajutor".
E. S.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
...ma privesti de parca ai cere ajutor dar imi povestesti o intamplare, ori nici macar atat.
martorul absolut n-ar tebui sa fie asa tocmai pentru ca el nu ar trebui sa aiba prejudecati.
Poate suntem martori. Adica supusi explicatiilor si interpretarilor celorlalti, chiar daca expunerea noastra e limpede si ne straduim sa o precizam.
Adica poti scoate o lectie din orice, dar indicatiile scenice conteaza cel mai mult.
Trimiteți un comentariu