Never Grow Old

Intr-una dintre diminetile astea mi-am indreptat privirea spre cer. Sus de tot, pe crucea din turla unei biserici, se-asezase un pescarus. Strigatul lui mi-a spus ca nu era vorba de alta pasare. Si cum isi flutura aripile albe acolo sus, in bataia soarelui, gandul mi-a fugit la Oscar.

In ultimele zile ma tot gandesc la el. Cum altfel? Cum ai putea sa nu-l iubesti pe Oscar? Mi-am dorit sa pot scrie despre el. Mi se pare aproape imposibil. Pentru ca sunt lucruri pe care trebuie doar sa le simti. Atat.
Si-apoi, “scrisul nu-i decat zambareala, ploconeala, impopotoneala etc. Minciuna frumoasa. Ceva pentru oameni mari, adica”.

E o poveste care nu prea incape-n cuvinte. Dincolo de cuvinte e doar trairea. Aia unica, puternica, singura care-i poate tine piept timpului si care-l poate opri rar, foarte rar, din goana lui nebuna. Si asta s-a-ntamplat acolo. Un amestec perfect de zambete si lacrimi, de bucurie si tristete coplesitoare. O clipa verde. Chiar daca Tanti Roz este o doamna atat de roz. Si chiar daca Peggy Blue este o Alba-ca-Zapada atat de albastra.

Dar oare tu, Oscar, ce culoare ai?

Nu-ti stiam povestea. I-am vazut titlul intr-o zi pe afisul de la teatru. Oana Pellea si Marius Manole. Si n-am mai avut nevoie de alte amanunte. M-am dus convinsa fiind c-o sa-mi placa pan’ la cer si-o palma mai sus. Si a fost mai mult decat atat. Am fost pe punctul de-a rade si de-a plange in acelasi timp. De data asta n-au mai fost doar personaje dintr-un spectacol de teatru. Au trecut dincolo. A fost real pentru c-a fost atat de uman.

Draga Oscar,

Eu sunt Mina, port in mine si cu mine verdele si de multe ori am tendinta sa-mi scriu numele fara majuscula. Atat m-am bucurat sa te cunosc ca mi-am pierdut toate cuvintele pe drum. Aveam de gand sa-ti astern o scrisoare lunga. Dar uite, nu pot sa fac altceva decat sa-ti multumesc.
Acum stiu ca ai o aripa roz si una albastra. Si ca te vor purta intr-un zbor lin si nesfarsit.
N-o sa-mi iau ramas-bun. Vreau sa te pastrez cat de aproape pot. Sa-mi amintesc.
C-am primit un dar. Chiar daca uneori nu stiu ce sa fac cu el. Chiar daca alteori uit. Si uit mai ales atunci cand sunt prea incrancenata, prea pierduta printre neguri, prea dramatica...

Voi pune langa verde povestea ta. Si le voi purta cu mine.