Li se spunea "oameni"

Voi, siluete-alunecând greoi     

Pe coridoare fără sfârşit

Braţe-alungite inutil

Către un mâine identic

Sau inexistent

Prin hăţişul unui altfel de spital

Voi, cei care putreziţi în fiecare zi,

Cu zâmbetul pe buze

Voi, cu privirea dizolvată

În mizeria dorinţelor

Secaţi de culori

Orbi alergând spre-acelaşi zid

Pe care-apoi vă-mprăştiaţi

Sânge diluat, oase golite

Vă găsesc pretutindeni

Vă dau, la schimb,

Un alt zâmbet mincinos

Şi-mi golesc în faţa voastră

Buzunarele pline cu dispreţ

Nu mai ştiu cum să vă numesc

Nu sunteţi nici măcar

Nişte morţi reuşiţi

Voi continua să vă privesc

De pe margine, ca-ntotdeauna

Dezintegrarea, zbaterea

Cu bascul meu inundat de flori

Aşezat pe-o ureche sau pe amândouă

Aproape de lemn, de piatră,

Din camera culorilor, din camera iubirii

La mii de ani distanţă de voi.