Am să-ţi spun curat,
Că m-am dezbrăcat
De acel gând rău,
Izvorât din hău
De urâtul tot,
De vechi şi de mort
De îngheţare,
De vorbe amare
De trup ce m-agaţă
De tot ce nu-i viaţă,
Şi nu e culoare
De ce nu mă lasă
Să rup ceaţa deasă
De ce e adânc
Şi plin de pământ
Nu pământul reavăn,
Plin de rădăcină
Ci uscat şi aspru,
Încărcat de vină
De întunecare,
Aruncată-n mare
Să o ducă apa,
Să se şteargă pata
Să se ducă norul,
Departe, în zare
Să îl domolească,
Să se risipească
Iar apoi pe umbră,
Pe umbră nătângă,
S-o duci pe pustie
Drumul înapoi,
Fă să nu-l mai ştie.
Azi îţi spun curat
Că m-am îmbrăcat
Cu lumină bună
Dintr-un fir de lună
Că merg pe cărare
Către Tatăl Soare
Să îl rog să-mi pună
Pe frunte cunună
De înţelepciune
Şi de gânduri bune
Să-l rog să mă facă
Fată fermecată
Din raze ţesută
Cu dragoste multă
Din culori făcută
Cu minuni o sută
Să ştiu alunga
Nori de vreme rea
Să ştiu taine multe
Şi necunoscute
Şi să aflu drumul
Tocmai pe tărâmul
Unde e doar zâmbet
Totul doar un cântec.
