Etern sfarsit...si inceput

La-nceput a fost verdele. Intotdeauna intens, intotdeauna prezent si de fiecare data altfel. Intai a patruns usor, apoi a invadat visele si s-a impletit cu alte nuante.

Iar acolo, departe, in lumea visata, cautata si pierduta intr-un timp care n-a existat, acolo s-a ascuns ea, la fel de ireala si de neverosimila ca boabele de margean dintr-o carte a copilariei.

Dintotdeauna au fost povestile. Cu lacuri intunecate far' de fund, cu lungi esarfe fluturand dezolant in vant, cu priviri adanci si calatoare, cu pasi tacuti si nestiuti, c-un stol de vise, cu lacrimi mari printre intunecate plete, cu fantastice nopti, cu himere si cu...oameni.

Orasul mare continua sa-nghita suflete. Pe nesimtite. Aici e greu sa regasesti cerul, sa zaresti stelele..culorile se dizolva..si se sterg, in fiecare zi, inca putin. Aici griul e lacom, acaparator.
Uneori, pornesti la vanatoare de culori, de frunze, de alte ceruri. Uneori te-ncapatanezi sa crezi ca daca esti un privitor, un traitor...ai putea regasi frumusetea, undeva, ascunsa bine, macar ramasite..macar..stropi..

"Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp..."

As vrea. Dar timpul nu-mi apartine. Ma pierd in anotimpuri. Ma pierd printre oameni. De fapt..am uitat..ce sunt aceia? Siluetele pierdute prin faldul gri? Multimea aia grabita si-ncrancenata? Chipuri pe care nu se reflecta nimic..?
Sau poate chipuri dincolo de care se-ntampla rar sa-ntrezaresti..si suflet..si esti tentat sa crezi..si esti tentat sa vezi un zambet acolo unde nu-i decat o reflexie schimonosita a unei siluete gri.

Uneori, in taramul de departe..iau nastere clipe verzi...atat de halucinante si naucitoare...incat esti tentat sa crezi c-au fost reale. Numai atunci cand noaptea-si retrage pasii...verdele redevine culoarea visului si-a povestii care nicicand nu s-a-ntamplat. Numai la primele semne ale diminetii bratele cad neputincioase, fara de vis, chipul se pleaca far' de zambet...