Gand de noapte-n Cisnadioara

Departe, in noapte, degetele plutesc usor spre vis. Cerul de-aici e unul din visele neimplinite din orasul mare. De fiecare data cand plec, ridic privirile spre cer. Si-i o nebunie. Pentru ca-i plin de stele, parca de fiecare data mai multe, parca de fiecare data-as vrea sa iau imaginea cu mine acasa...

Cand doua anotimpuri isi prind mainile discret parc-as pasi din nou in poveste. Pentru ca muntii au fost intai mangaiati de soare, pentru ca sub stratul rece argintiu se-ascunde inca verde, pentru ca iarna se strecoara tacuta printre crengi si-si asaza imaculatele palme..iar ruginiul incepe sa paraseasca padurea...iar la apus..acelasi soare saruta crestele-nzapezite...iar culoarea acelui sarut e incredibila, asa incat condeiul ramane mut in fata departarilor, cuvintele devin palide...si nu faci altceva decat sa zambesti. Si sa privesti. Sa iei cu tine.

Iar fumul...mirosul drag, de neuitat, regasit iar si iar, al fumului ca o vraja plutind seara, intr-unul din locurile cu case tacute, cu biserica veche de tot, cu ruine cocotate-n varf sclipind in noaptea adanca..asa de adanca si de rece...cu frigul care musca din obraji si-i metamorfozeaza brusc..si presara-apoi stropi de liniste..si somn pe gene..