Les neiges d'antan

Ultimele dimineti au strecurat in unghere mirosul de altadata al copilariei. Asa cum imi tot aminteam in ultima vreme. Zapada scartaind sub ghete. Mirosul de fum. Noian de ganduri si zambete strabate mirosul asta.

Fata-nrosita de ger, turturii aia imensi, pe care-i rontaiam pe furis, chiar si sania rosie. Stelele-nghetate pe ferestre. M-as fi putut pierde minute-n sir in desenele asternute de degete maiastre.


Toate-s acolo, readuse la viata de iarna din trecut, de iarna dintotdeauna. Numai ea cunoaste secretul sarutului imaculat, inghetat, incremenit in tacere.
Totul tace. Si totul se pleaca in fata ei. Nu prea mai au loc cuvintele. Uneori frumusetea-i e mortala. Cu toate astea, nu poti rezista chemarii.


Pentru ca-i o poveste. Si pentru ca-i atat de bine sa fugi un pic si sa colinzi prin povesti, ca-n cartile vechi si scorojite, poate cu cate-o pagina lipsa, cu aburi de ceai dansand deasupra unei cani mari, ascuns sub patura, cu parfumul cojilor de portocala raspandit prin camera, cu mintea hai-hui, inconjurat de senzatia de moale, de puf si de bine.


Demult de tot, in intunericul camerei, intr-un fotoliu statea ascunsa o pitica indragostita de povesti. O parte din ea a ramas acolo. Ii place mult sa se-ntoarca in clipa aia. Si-i e atat de dor de sclipirea din priviri. Si de marul copt de pe soba bunicii.


Uneori zapezile de altadata se-ntorc. Se-ntampla rar, desigur. Ca-ntotdeauna, cele mai pretioase si mai frumoase astfel de clipe sunt...doar cateva. Am putea spune ca-s verzi, dar am pasi pe-un alt taram.


Sunt zile-n care ti-am putut zambi, oras gri. Ai fost atins cu-o bagheta fermecata, ea si-a scuturat pletele si ti-a preschimbat straiele mohorate pentru-o vreme.

Ti-am zambit si m-am bucurat. M-ai facut sa uit de mine si sa-i revad pe Kay si Gerda. M-ai facut chiar sa-mi iau inima-n dinti si sa pasesc usor de tot pe oglinda-nghetata a lacului. Gandindu-ma in timpul asta la un pasaj dintr-o carte recent citita in care o ea frumoasa, nebuna si pierduta disparea pentru totdeauna sub apele inmarmurite de iarna.


Te-am visat mult. Mi-ai lipsit mult. Si-acum, cand in sfarsit ne-am revazut, imi vine sa m-ascund intre faldurile mantiei tale nesfarsite si sa te urmez, departe-departe...


Stiu. Voi deschide ochii la un moment dat si vei fi disparut iar, pentru cine stie cat timp.