Jumatate

"Long ago, in the Underground Realm…where there are no lies or pain, there lived a Princess who dreamt of the human world.
She dreamt of blue skies, the soft breeze and sunshine…
One day, eluding her keepers, the Princess escaped.
Once outside, the brightness blinded her and erased her memory…
She forgot who she was and where she came from. Her body suffered cold, sickness and pain. Eventually, she died.
Her father, the King, always knew that the Princess would return, perhaps in another body, in another place, at another time.
And he would wait for her, until he drew his last breath, until the world stopped turning…"

Te privesc uneori de pe marginea ferestrei si zambesc. Uneori amuzat. Alteori amar. Sau cu ingaduinta omului care le-a cam vazut pe toate. Cu toate astea ma regasesc surprins. Nu-mi dau seama cum reusesti s-aduni iar si iar aschiile, franturile desprinse. De fiecare data cand iti vad colturile gurii ridicandu-se inca odata. De fiecare data cand iti vad privirea aia pierduta si seaca sunt convins c-ai inteles. Desigur ca ma traverseaza asa...o unda de regret. Poate ca nu meritai. Dar tu stii mai bine decat oricine cum se-ntampla. Nu e vorba despre cat de buni sau de rai suntem. Valurile marii. Vin mereu, se retrag mereu. Musca. Inevitabil.

Tarmurile sunt aproape inepuizabile. Pe cand tu, mina..? Jumatate de nume, jumatate de suflet...ba chiar mai putin de jumatate. Esti ca un subiect de studiu...stii. N-o sa te superi ca spun asta. Si tu ai facut-o de-atatea ori. Si poate inca mai ai obiceiul sa privesti asa.
E un paradox. Iti cunosc atat de bine slabiciunea si cu toate astea e o parte in tine al naibii de puternica. E partea care iti deseneaza buzele intr-un zambet. Care-ti face ochii sa straluceasca. Care te face sa iubesti asa cum o faci. Sa speri. Sa daruiesti.

Ma-ntreb care-ti sunt limitele. Aproape ca nu-mi doresc sa aflu. Pentru tine. De fiecare data ai primit fiecare val ca pe-o lovitura de gratie
Ai un obicei atat de prost. Dramatizezi. Poate ca-ti place prea mult teatrul. Ca multi altii, poate ai tendinta sa te tot refugiezi. Numai tu ai visat cu ochii deschisi in fata picturii aleia cu Ofelia plutind fara suflare in apele verzi ale raului... Numai tu esti in stare sa lupti chiar si-atunci cand esti constienta ca-i o cauza pierduta. De fapt, iti plac cauzele pierdute. Pana-n ultima clipa. Si dincolo de ea.

As putea, desigur, sa-ti tot vorbesc despre lucruri pe care le stii deja. Le stii demult. Si tot nu-ntelegi. Sau nu vrei sa-ntelegi.

Jumatate de nume, trebuie sa faci ceva cu complicatul tau suflet. Da, iti place sa crezi ca parti din el ti-s inghetate. Stim amandoi ca-i o minciuna. Ca atata vreme cat vei respira, nu vei inceta sa fii ceea ce esti. Da, stiu si ca ti-ai fi dorit sa fii o altfel de poveste. Si chiar in clipa-n care vorbim, tu iar colinzi, iar te desprinzi, iar esti departe. Imi vine sa-ti scutur odata pentru totdeauna farama de nebunie, si visele verzi, si lacrimi..si tot. Si sa te fac sa nu te mai simti stinghera in lumea gri, printre oamenii gri si mici. Astia sunt. Punct.

Si virgula?

Nu, regret sa trebuie sa te dezamagesc din nou. Nu exista virgula. Exista doar aici si acum.

Nici nu stiu cand imi atrage atentia chipul tau. Atunci cand iti zaresc cate-o lacrima alergand spre barbie, sau cand ti-s ochii goi si muti. Ma-ntreb daca te voi pierde definitiv, intr-o zi, in multime, daca te vei dizolva. Si daca esti reala. Poate de-asta prefer sa te privesc doar, dincolo de ferestre. Asa, nu voi stii niciodata.