Tăcerile se strâng în jurul frunzei
Începe plutirea spre ţinutul de jos
În singurătatea pereţilor albi se desenează migrene
Din când în când îmi privesc degetele stând pe gânduri
Sprijinite de silueta creionului
Îmi aşez paşii în urma vorbelor tale.
Serile curg prea greu în staţiile de metrou
Chipurile lor îmbătrânesc, în fiecare secundă
Alerg spre copacii transformaţi în praf colorat
Şi trag aer în piept până începe să mă doară
Îmi înmoi vârful pantofilor în acoperişul toamnei
Când traversez parcul în goană
Când n-am timp să mestec dimineaţa pe-ndelete
Îmi zâmbesc mie şi-mi promit
Că n-o să mă pierd.
2 comentarii:
Buna, Mina,
foarte frumoasa poezia asta!
Multumesc.
Miruna
Mulțumesc și eu, Miruna:)
Trimiteți un comentariu