Pe ape

În barca legată cu funia vântului o să-mi pun gândurile, întristările

O să le-ndes pe toate una-ntr-alta, aşa încât se vor strânge până la sfărâmare

De teamă să nu le las singure, se vor agăţa de mine cu mâini, braţe şi suflet

Mă vor zgâria, vor striga cu glasul lor de neauzit, îşi vor încerca puterile toate

Dincolo de fereastra arborilor, mă vei privi şi-mi vei da tăcere.

Mă voi desprinde din îmbrăţişarea lor şi le voi da drumul pe apă

O vreme, barca va tot pluti, vegheată de nori

Pe urmă, furtuna o va lua în stăpânire mestecând-o cu colţi împietriţi

Bucăţi de lemn, amestecate cu negură, se vor prelinge pe trupul ei fără contur

De fiecare dată când plouă, din cer mai curg bucăţi din mine

Uneori mă las dezvelită-n faţa lor, îmi înalţ bărbia, îmi strâng pleoapele

Aştept să-mi pătrundă prin piele, să-mi cânte iar prin vene

“Să nu fugi de tine,

Să nu te prefaci în nisip

Vântul o să bată

Şi te va purta

Te va dezmierda

Prin anotimpuri

Printre alte timpuri

Să nu te trădezi

Nu-nceta să crezi.”