Ea locuieşte-acum în trunchiul înalt al unui tei
Bătrân, ca mulţi alţii,
Înconjurată de tăcere parfumată
Am petrecut împreună multe apusuri
Când soarele dispărea după copaci
Era semn că trebuia să mă-ntorc
Dincolo de zidurile de piatră
Dincolo de casa arborilor
De fiecare dată priveam în urmă
Mergeam încet
Zgomotele-ncepeau să-mi înjunghie urechea
Şi întunericul îmi acoperea urmele paşilor
Îmi priveam mâinile murdare de pământ uscat
Şi resturile de iarbă rămase sub unghii
Ajunsă deasupra pământului
Reînvăţam să zâmbesc mincinos
Să mă lipesc de încă-o zi
Să pornesc printr-o altă noapte
Să-mi găsesc drum printre alte vise-ncercănate
Cu braţele-ndoite de-o povară nevăzută
Strivind cu sufletul paloarea morţii
De fiecare dată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu