luni, iunie 27, 2011

Poeziei

E o iubire pe care tocmai o descopăr

Şi care mă atrage-ntr-un vârtej

Tocmai pentru că ştiu atât de puţin despre ea

Pentru că nu ştiu ce este, nici de ce

Nu ştiu mai nimic

Nici măcar s-o scriu

Şi dac-ar fi o fantomă, cu-atât mai bine

Pentru că nu mă mai tem

De când am coborât printre ele

De când le-am simţit suflul călătorind printre noi

Şi dac-ar fi murit, cu-atât mai mult

Pentru că moartea, ştim cu toţii

Nu-i decât trecere, prefacere

Şi uneori prea multă tăcere

Nu ştiu dacă iubirea poate fi şi-n lipsa credinţei

M-am aşezat la picioarele ei, atât

Şi o iubesc fără să-ncerc să-i smulg toate tainele

Fără s-o înţeleg pe deplin

Într-o zi poate vom ajunge să mergem împreună

Sau poate nu ne vom ţine deloc de mâini

Nu va mai fi niciun sfârşit,

Nici măcar dacă soarele-ar uita să se mai trezească

Nici măcar când oasele vor fi una cu vântul

Când nu vor mai fi nici oameni, va supravieţui

Pentru ca Ea este în toate.