Somnul striveşte toate gândurile ce-i ies în cale
Mă duce în singurul loc unde pot rămâne eu însămi
În locul unde nu Trebuie să zâmbesc
Unde sfârşitul şi-nceputul se contopesc
Acolo ne-ntâlnim cu toţii, ne-mbrăţişăm sau ne ucidem
Uităm de corpurile inerte, întinse, ghemuite, inutile
Fugim cât ne ţin puterile, cu zorii pe urmele noastre
De fiecare dată soarele-şi înfige pumnalele aurii
Ne desparte pleoapele lipite strâns
Şi ne aruncă dincolo de poarta invizibilă a visului
……………………………………………………………………………………………
3 comentarii:
Pur. Mirific.
ne intalnim in vise pentru ca acolo avem multe jucarii colorate sau pentru ca nu credem cu adevarat in tacere si constatam ca inca mai avem atat de multe sa ne spunem? nu resusesc niciodata sa ma decid :P
Uneori tacerile-s impuse.
Eu cred in ele. Dar sunt pline. Sunt iluzorii. Doar buzele raman lipite.
Restul tipa, restul se zbate.
Avem multe sa ne spunem atata vreme cat izvorul cuvintelor nu seaca.
Si-al sufletului. Caci cuvintele fara de suflet, sunt in van.
Avem si jucarii colorate aruncate prin vise. Avem de toate.
Pentru ca asta-i frumusetea visului. N-are limite. Si singura care-i pune capat e viata. Cred..
Trimiteți un comentariu