Ea are leagăn împletit din panglici colorate
Bătrânul ghiceşte viitorul printre şuviţe întunecate
Printre mişcări unduioase
Nu-i certitudine mai puternică
Decât mâna pe care i-o ţine strâns în somn
Nu-i mare mai întinsă decât zâmbetul ei
Vasul vechi duce departe de lume
Iubirea pură, iubirea monstruoasă
În care s-au întâlnit culorile toate
În care s-au topit toate apusurile
Şi toate răsăriturile
Pe puntea pustie, sub un altfel de cer
Din moartea calmă, însingurată
Se revarsă cântecul împlinirii.
4 comentarii:
azi peste tot am dat doar de metafore....
Poate ca uneori metaforele sunt un fel de refugiu.
Sau poate singura realitate digerabila.
... cantecul implinirii ce izvoraste timid din soaptele nimfei cu forme moi de piatra :)
Cantecul despre care-am scris nu era timid, mai degraba asurzitor.
Dar imi place cum o vezi pe nimfa.
Ai pus un punct pe i.
Uneori formele de piatra pot fi incredibil de moi.
Piatra are o caldura care ti se dezvaluie cand nici nu te-astepti.
Locul era plin de nimfe. Triste, multe dintre ele. Dar minunate.
Trimiteți un comentariu