marți, iulie 03, 2012

Pe cărarea culorilor





Obrazul meu mai zăboveşte puţin. Undeva de-a lungul braţului tău. Camera toată e invadată de mirosul dimineţii. Şi-al somnului.

E un miros mai puternic chiar decât cel al cafelei spre care mă îndrept împleticindu-mă, ca printr-un strat de perne, sau de nori, sau de ceva care-aduce a moale.

Visele noastre sunt invadate de primele ore-ale soarelui şi-şi zâmbesc unele altora într-un fel numai de ele ştiut. Preţ de câteva minute timpul aşteaptă cuminte ghemuindu-se-ntr-un colţ.

Adormi lângă respiraţia mea. Mă trezesc în preajma somnului tău, care te-nfăşoară strâns şi te poartă prin alte poveşti, prin alte lumi.

Răsucirea-i măsura paşilor prin vis. Te urmez afundându-mi fruntea-n ceafa ta. Mă simţi şi colţurile buzelor încep să zboare-ncet.

Din borcanul cu rămăşiţele toamnei se scurge mierea, îndulcindu-ne la nesfârşit restul anotimpurilor.