joi, decembrie 04, 2014

De seară



Dragă domnule R.,

Mă bucur că te-am întâlnit. Mă bucur că te pot asculta cu un zâmbet gata să apară de fiecare dată când umpli încăperea cu poveşti. Sunt poveşti serioase, ce-i drept, dar felul în care le spui e unul plin de farmec.

Mă bucur că, deşi se vede că eşti obosit şi că timpul îţi apasă pe umeri, ai puterea aia care vine din interior şi care luminează.

Mă bucur că aflu, mult mai târziu decât s-ar fi cuvenit, poate, cum e să fii un profesor care te face să uiţi tu însăţi de oboseală, de frigul dintr-o sală înaltă şi de ploaia îngheţată dintr-un neverosimil decembrie.

Mi-a plăcut mult cum ne-ai povestit aseară despre plimbările fără ţintă şi despre întâmplările frumoase pe care ţi le pot oferi.
Despre istorii dintr-un Bucureşti care nu mai există. Despre ceaiuri pe datorie şi despre clădiri pe care aş fi vrut să le mai pot descoperi. Cu o altă viaţă, cu alţi oameni.


Şi, după cum mi-e obiceiul, nu te-am putut opri pe scara întunecată să-ţi mărturisesc această bucurie secretă. Ţi-am scris doar rânduri pe care nu le vei citi niciodată.

joi, octombrie 31, 2013

Cântec



Am să-ţi spun curat,

Că m-am dezbrăcat

De acel gând rău,

Izvorât din hău

De urâtul tot,

De vechi şi de mort

De îngheţare,

De vorbe amare

De trup ce m-agaţă

De tot ce nu-i viaţă,

Şi nu e culoare

De ce nu mă lasă

Să rup ceaţa deasă

De ce e adânc

Şi plin de pământ

Nu pământul reavăn,

Plin de rădăcină

Ci uscat şi aspru,

Încărcat de vină

De întunecare,

Aruncată-n mare

Să o ducă apa,

Să se şteargă pata

Să se ducă norul,

Departe, în zare

Să îl domolească,

Să se risipească

Iar apoi pe umbră,

Pe umbră nătângă,

S-o duci pe pustie

Drumul înapoi,

Fă să nu-l mai ştie.


Azi îţi spun curat

Că m-am îmbrăcat

Cu lumină bună

Dintr-un fir de lună

Că merg pe cărare

Către Tatăl Soare

Să îl rog să-mi pună

Pe frunte cunună

De înţelepciune

Şi de gânduri bune

Să-l rog să mă facă

Fată fermecată

Din raze ţesută

Cu dragoste multă

Din culori făcută

Cu minuni o sută

Să ştiu alunga

Nori de vreme rea

Să ştiu taine multe

Şi necunoscute

Şi să aflu drumul

Tocmai pe tărâmul

Unde e doar zâmbet

Totul doar un cântec.













miercuri, februarie 06, 2013

Trestie-nverzită, trestie-n-toamnă zărită



Erai atât de graţioasă acolo, în tăcere, înconjurată de nebunia unei toamne pe care o tot căutasem, încât nu-mi venea să mai plec. Te-am admirat în aceeaşi tăcere, cu zâmbetul pe buze.

Semănai cu Plath, dar puteai fi la fel de mine o balerină cu talie de fluture. Puteai fi atât de multe într-una singură.

Nici măcar nu vreau să-ţi cunosc povestea. Te-am luat cu mine. Eşti vie.
E suficient.




miercuri, ianuarie 09, 2013

Mirosul dimineţilor



Îţi trimit o vedere pe care-am scris-o împreună

Ca să-ţi încălzească şi mai mult dimineaţa de iarnă

Prin care eu păşesc cu grijă să n-alunec

Şi să mă duc înapoi direct în vis.

Cineva mă-ntreabă dacă mi-am aranjat părul altfel

Sau dacă am făcut vreo schimbare

Surâd galeş gândindu-mă că ei au uitat demult

Sau poate pur şi simplu nu cunosc

Mirosul iubirii.






vineri, noiembrie 23, 2012

Sălbatic Noiembrie


De toamnă…şi-atât. Vârful ghetelor spulberă frunze. In oraşul fără râu, cu încrâncenare servită zilnic pe pâine la micul-dejun, timpul îşi vede de drum.

Prin parc, aceeaşi bătrână înaltă, slabă, cu obraji topiţi, îşi plimbă acelaşi câine negru, cu botul strâns.

Pe cap îmi cresc flori şi buzunarele-mi miros a iarbă şi a piele netedă de castană.

In cuibul poveştilor e cald, pe ceafă alunecă dâre de ghimbir şi mandarină, toate se-adună şi toate îşi caută locul pentru a asista, dincolo de ferestre, la piesa iernii, în două, sau trei, sau poate patru acte.









marți, octombrie 30, 2012

Sfârşit de Octombrie. Epistolă brumărie


Toamna noastră a-nceput ca-n vremea copilăriei – în Septembrie, care mi-agaţă-n păr, în fiecare an, câte-o şuviţă de culoarea ierbii.

Plimbările au fost tăcute, colorate, amestecate cu multe zâmbete, cu priviri, îmbrăţişări, stropi de ploaie, răcoare mult-aşteptată, cu linişte, cu tine, cu mine, cu soarele blând, cu nori desenaţi în fiecare zi altfel, cu oameni cântând, cu dulciuri, poveşti vechi de tot, cu trecut, flori, iarbă proaspătă amestecată cu frunze uscate.

Cu castane coapte la colţ de stradă. Cu case mici înşirate pe-o uliţă presărată cu aur.

Cu doi călători păşind într-o casă-nvelită-n tăcere, cu vedere la râu, lăsând un gând de amiază în marea carte a amintirilor. Ştii deja că va rămâne una dintre casele sufletului meu. Casa de la ora 14. Casa poeziei.

Magazinul cu instrumente muzicale. Scaunul umplut cu acorduri. Fuga nebună prin ploaie dupa cutia fermecată.

Îţi ascund frunza asta cu amintiri în cutia rotundă s-o găseşti înainte de somn. Ca să visezi un cântec fără note, tatonat de nişte degete neştiutoare.



Rumeguş îmbrăţişat de Loona şi de Soare