duminică, ianuarie 11, 2009

"...ningea greu, iar pisicile torceau profetic"


Se-ntampla uneori ca si cuvintele sa se cufunde intr-un somn adanc si greu, cand totul ramane undeva in interior, cand tacerea singura mai ramane, apasatoare sau calma, atat de plina, atat de arida...o mare de tacere.

E ca atunci cand ninge. Unul dintre momentele putine cand albul se cerne si acopera o vreme siluetele intunecate ale orasului gri. Iti vine sa zambesti cand fulgii se agata de tine, ii vezi prinzandu-se de fular, le simti raceala pe obraji si cu toate astea ascund in ei ceva cald. Sunt vise demult uitate intr-o stea de gheata lipita de fereastra.

De fapt toate gandurile risipite, haotice, n-au nicio legatura cu zapezile de altadata. De fapt, ma tot intreb, in ultima vreme, care-i rostul unui blog, de ce ne lasam ganduri, idei, imagini, mai mult sau mai putin personale..originale sau mai putin, uneori interesante, alteori banale, adunate din vieti reale sau care-s rod al imaginatiei...intr-un spatiu virtual. Jurnale electronice? Povesti de viata? Dorinta de socializare? Un spatiu personal in care sa lasi ceea ce-ti place mai mult? Un trend? Un gol care se vrea umplut?

Si uneori chiar se-ntampla sa devina un spatiu foarte personal. Uneori povestile se intrepatrund, altadata de despart brutal, si alteori...o simpla apasare de tasta le face sa dispara. Si tot ceea ce candva te facuse sa zambesti, poate sa visezi, dispare brusc.

Zapada se-asterne si peste urme. Odata sterse, aruncate, distruse, isi pierd amintirile puterea? Ori se-ascund in cuibul gandurilor, tacute, de unde isi mai iau cand si cand zborul...sub forma unei flori uscate, sau a unor foi ramase-ntr-o carte, sau a unui zambet demult pierdut in noapte...



7 comentarii:

Octavian-Andrei Brezean spunea...

sub urmele de zapada nu vor fi decat branduse la primavara

cele bune!

mina spunea...

Uite ca uitasem de branduse..:) Asa-i. Cum vezi tu mereu lucrurile frumoase..si-mi amintesc c-am cules odata, demult de tot, intr-o primavara, dupa o zapada deasa...o caciula plina de branduse:)

Dan spunea...

ati uitat brandusele de toamna... peste care s-a asternut omatul de sub care, primavara, ati cules voi brandusele :)

mina spunea...

Spre rusinea mea, n-am vazut niciodata branduse de toamna..ca altfel nu le uitam:) chiar exista?
Multumesc de vizita, domnu' responsabl cu alese buchiseli:)
Gand bun din orasul gri..

Boby spunea...

Amintirile nu mor niciodata. Si nici sentimentele. Se estompeaza, se ascund undeva, intr-un colt mic si uitat de suflet, sau cum ai spus tu, in cuibul gindurilor...
Dar de murit nu mor niciodata.
Si poate asta e rolul sau/si farmecul acestor petice de spatiu virtual, sa impartasim aceste amintiri sau alte chestii care ne trec prin cap...

mina spunea...

Da, cred ca asta-i rolul acestui "petic de spatiu virtual", sa lase frau liber visului, sa elibereze uneori glasul sufletului...
Mi-as dori sa te pot contrazice si-n privinta amintirilor, dar nu pot..asa-i,nu mor. Dar poate ca tot estompandu-se in timp ajung aproape sterse..asa, ca o acuarela, ca niste siluete ascunse-n ceata.
Dar o sa te contrazic in privinta sentimentelor..se-ntampla mai rar, dar ajung sa moara. Si poate nu dispar neaparat, poate-s doar in locuite..dar niciodata nu raman la fel...
Seara linistita, Bob:)

Boby spunea...

Nu mor, dar nici la fel nu ramin,
se schimba si ele, dar intotdeauna isi vor gasi un colt de suflet in care isi vor face cuib. Si vor sta acolo pina vreo amintire va iesi din cuibul gindurilor si atunci...
Seara frumoasa si tie...