marți, ianuarie 20, 2009

Runaway Train


Aceleasi maini mici alergand nervoase pe taste…gandurile nu mai pot fi prinse din urma si fug nebune pe calea visului. Cu ras printre stropi de ploaie calda, cu sare-n maini, cu mare-n suflet, cu talpi desculte prin iarba si nisip. Se-amesteca. Alearga. Spre locurile care nu apar decat in vis. Acordurile continua sa o poarte departe de tot…


Spre un tren care alearga-n noapte. Cu catva timp in urma isi luase ramas bun de la alge si mirosul marii pentru inca un “anotimp, un an…un timp”. Bluza larga e adusa tot de-acolo, o strange pe corp, o priveste din cand in cand si zambeste-n gand.

Scaunul de langa e liber. Ignora privirile catorva calatori si-si intinde picioarele. Se ghemuieste, tot cauta un loc mai comod si scrie. Pe coli usor atinse de galbenul unui alt trecut. Cu litere scalcite de leganarea trenului. Peisaje se perinda prin fata ochilor, brazi si cer, si ploaie usoara, si la un moment dat se lumineaza cand apare un curcubeu.

Continua sa scrie cu genunchii stransi la piept, cu gandurile aiurea si cu dorinta absurda de-a opri clipa aia macar pentru o fractiune de secunda, cu dorinta ca trenul sa nu ajunga niciodata la destinatie, ca destinatarul scrisorii sa nu fie real, sa fie..doar un personaj dintr-o carte, fantasma cu trasaturi umbrite de ceata, imposibil de deslusit cu adevarat, creionate doar din amintire, pictate doar in culorile imaginatiei.

Orele se pierd si-n curand fereastra nu mai asterne povesti cu paduri, cu nori plutitori si verde-ntunecat. Bluza pe care-o poarta e un semn de carte al marii. Manecile sunt pline de suflarea vantului iar panza-i tesuta cu fir de sare. Pentru ca trupul sa-si aminteasca atingerea aceleiasi mari.

Calatorii o privesc intr-un fel nedefinit. Poate pentru ca scrisoarea e un gest usor excentric intr-un timp in care mainile-s atat de obisnuite cu tastele. Poate pentru ca-i un gest usor nepoliticos sa ocupi doua scaune, fie ele libere. Poate pentru ca…avea priviri adormite, plecate vadit in colturi nebanuite si nestiute.

Si zambetul se simte undeva prin apropiere. Nascut din senzatia de libertate pe care-o aduce drumul de unul singur, in noapte, si frazele care se-aduna, una dupa alta, uneori fara legatura intre ele, dand glas nebunelor ganduri, nebunului de suflet…Ii vine sa-inchida ochii si sa se lase purtata...precum Cezara-n pe aripile valurilor...si...

"Mina...dormi?"

Inca nu. Privesc, respir, simt zorii intunecati si reci. Si atat de apasatori si plini. Astept sa ma cufund din nou si sa calatoresc prin timp si prin mine. Departe. Intr-un loc unde exista uitare. Unde se afla ascunsa desaga cu zambete si sperante. Unde colturile gurii nu-s lasate si nici buzele stranse...




8 comentarii:

Boby spunea...

Trenul accelerat Bucuresti-Mangalia pleaca in 5 minute de la linia 5...

mina spunea...

Mda..un tren special:) doar ca nu de el era vorba. Desi, vorba aceluiasi cantec, dorul de mare apare fie ca-i vara, fie ca te afli-n toiul iernii. Pana la urma cred ca-i un amestec textul..sunt acolo doruri din toate zarile
Da' nici tu cred ca n-ai mai fost de ceva ani in el:)

Octavian-Andrei Brezean spunea...

http://www.trilulilu.ro/claudya67/1f034ace6d6eaf

Octavian-Andrei Brezean spunea...

:)

mina spunea...

Nu stiu ce trebuia s-ascult acolo, ca nu se deschide pagina. Da'presupun ca-i ceva fain. Nu stiu cat de reusit e textul, domnule Brezean, zis si Papuashu':)da' un zambet daca tot v-a starnit e bine:)
p.s - a fost scris pe acordurile pe care mi le-ati trimis, by the way..

Boby spunea...

Nu mai conteaza ce tren era, poate era un tren pierdut, cu ginduri si vise desarte, ce pleaca in necunoscut, tot mai si tot mai departe...

mina spunea...

Believe it or not, la versurile astea ma gandeam si eu..si-n ultimul moment i-am schimbat titlul. Asa-i..ce mai conteaza incotro se indrepta. Frumos era daca s-ar fi dus in necunoscut, cat mai departe si daca era posibil fara visuri desarte:) dar importanta uneori e calatoria, nu destinatia..cred..

Boby spunea...

Asa e, cea mai frumoasa si mai importanta ete calatoria, nu destinatia !