sâmbătă, aprilie 25, 2009

Fata cu margele de gheata


De-o vreme in apele sufletului e-o inclestare intre verde si alb. Sunt atat de vii, atat de puternice incat se amesteca, se retrag si iar se privesc cu obstinatie, niciuna dintre ele nu e dispusa sa cedeze, niciuna nu se lasa dusa.


De-o vreme a nins fara incetare. A nins atat de mult incat privirile-au fost surprinse cand au constatat ca fulgii mari pufosi s-au transformat in petale roz. Contrariata, m-am intrebat cum se poate sa ninga roz. Poate doar in povesti. Dar povestile nu mai exista, nu-i asa? Si-atunci cum de hotul asta de timp a venit pe nesimtite si-a furat cararile troienite, si brazii incarcati si linistea pe care doar nemarginirea zapezii stie s-o aduca...

Am visat mult in verde. Parte din fasiile desprinse din mine poarta aceeasi nuanta. Si-ntr-o zi craiasa aia a zapezii si-a lui Andersen si-a asezat palmele-i inghetate si-a daruit intinderilor potop de nea, fara de sfarsit. Si-a acoperit culoarea visului. Si atingerea ei a preschimbat alte fasii in margele de gheata agatate la gatul meu.

Pasii s-au pierdut undeva pe carari ce urca neingradite si nestiute in munte. Greutatea siragului doare, apasarea lui ma-mpiedica sa mai urc, imi intuneca privirile si-mi tine sufletul prizonier in tara zapezilor. Daca-nchid ochii imi ning pe pleoape visele. Si cand ii deschid din nou imi ninge peste plete cu petale, soarele mangaie obrazul si-n buzunar am un ravas c-un singur cuvant asternut: dor.

Intr-o clipa degetele il transforma in farame iar vantul nestatornic le-mprastie in zare. Si astfel prinse dorul a calatori. Se-ntoarce cand il astept mai putin, apare brusc, un dusman sau poate un prieten la fel de vechi precum timpul insusi. Vreau sa-l trimit departe, vreau sa se rataceasca si sa uite de mine.

Dar dorul nebun e razbunator. Nu poate ierta degetele care-au vrut sa-l alunge si sa-l franga. Nici pleoapele stranse in fata amintirilor. Nici buzele mute in fata vorbelor. Iar si iar isi deschide larg aripile-brate spre-a ma cuprinde. Si pentru-a privi cum verde si alb se-ntalnesc oglindite in acelasi suflet.

4 comentarii:

emi spunea...

dupa un weekend bine meritat,mi a facut placere sa te citesc

mina spunea...

Ma bucur ca-i cineva acolo care ma citeste cu placere:) Saptamana faina sa ai

Boby spunea...

iar scrii atit de frumos incit nu imi gasesc cuvintele si nu mai pot sa mai zic nimic...

mina spunea...

In cazul asta nici eu nu prea stiu ce sa zic, in afara de "multumesc" si ma bucur ca ti-a placut. Desi eu am senzatia ca de multe ori devin repetitiva. Sau poate pur si simplu scriu despre lucruri si imagini care ma tot "bantuie"..