luni, iunie 14, 2010

Niste cuvinte


De curand, cineva m-a-ntrebat care-s lucrurile care ne leaga, in afara de legatura evidenta dintre noi. Ce avem in comun, in ciuda caracterelor atat de diferite. Si-am inceput sa ma gandesc atunci de ce-mi place de tine. Pentru ca e-asa de important sa-ti placa cineva. Imi trec prin fata ochilor atatea imagini, atatea stari si-atatea povesti. Si am totusi regretul ca nu-s destule.

Imi place cum se strang copiii in jurul tau, cum se lipesc de tine si cum ii cuceresti imediat. Pentru ca vorbesti limba lor. Cum gusti din coca parfumata a cozonacului inainte de-a fi pus in cuptor. Relaxarea cu care conduci. Si linistea pe care-o inspiri de fiecare data cand vin furtuni.
Imi place la nebunie felul tau de-a povesti despre orice. Cand toata lumea din jur sta si te-asculta si rasul apare inevitabil, molipsitor.

Curajul. Nu stiu daca ti-am spus-o suficient de des, dar curajul tau in atatea si-atatea momente in care eu am fost slaba mi-a fost lectie, exemplu, prilej de admiratie. Felul in care ai mers mai departe, in care ai fost langa ceilalti si ai stiut sa fii acolo ca si cand ai fi fost cel mai bun prieten al tuturor.

Mi-as fi dorit sa-ti fi fost alaturi mai mult decat am facut-o.

Esti plina de culori. De caldura. Si de intelegere. Uneori. Alteori esti incapatanata pana-n panzele albe.

In ultima vreme am tot incercat sa-ti regasesc zambetul, dincolo de norii care s-au tot ingramadit. Mi-a placut cand mi-ai spus, de curand, ca tu n-ai facut niciodata ceva daca n-ai vrut cu adevarat. Ce mult inseamna asta..ce mult inseamna sa nu faci lucruri doar pentru ca "trebuie", sau doar asa...pentru ca vrem sa fim politicosi. Probabil ca atunci cand faci ceva ce simti intr-adevar, simte si celalalt. Si-i frumos asa.

Intr-o lume atat de iluzorie, plina de zambete false si de fiinte cu suflete de carton, reusesti sa fii tu. Pentru cei care te cunosc. Si asta-ti da farmecul acela aparte. Pe care l-am intalnit asa de rar.

Povestile pot continua. Si vor continua. N-am vrut sa fac un elogiu. Doar sa-ti daruiesc ceva. Cu o zi mai tarziu. Dar asta nu conteaza, nu? Ceea ce conteaza este c-ar fi o bucurie ca cei pe care-i iubim si care ne iubesc sa ne spuna uneori - "am vrut ca azi sa fie ziua ta".


3 comentarii:

franciska spunea...

asa frumos am plans...de bucurie si de emotie si de surprindere si de fericire...e asa revigorant sa plangi de fericire.
si asa de emotionant cand vezi ca insemni ceva pt cei din jurul tau...ma simt onorata si las capul in jos spunand "multumesc" pt asa o scriere frumoasa. sper sa o merit si la 80 de ani sa ramana la fel de valabila .
un zambet si o imbratisare iti trimit.

vaida francisc atila spunea...

..imi place ce citesc drept care o sa postez pe blogul meu scrierea Ta ..>! multzumesc

mina spunea...

Ma bucur si ma emotionez la randul meu. Si va multumesc amandurora:)cu drag:)