miercuri, iunie 15, 2011

Dragoste marină


Ea are leagăn împletit din panglici colorate

Bătrânul ghiceşte viitorul printre şuviţe întunecate

Printre mişcări unduioase

Nu-i certitudine mai puternică

Decât mâna pe care i-o ţine strâns în somn

Nu-i mare mai întinsă decât zâmbetul ei

Vasul vechi duce departe de lume

Iubirea pură, iubirea monstruoasă

În care s-au întâlnit culorile toate

În care s-au topit toate apusurile

Şi toate răsăriturile

Pe puntea pustie, sub un altfel de cer

Din moartea calmă, însingurată

Se revarsă cântecul împlinirii.





4 comentarii:

Suflet de curva spunea...

azi peste tot am dat doar de metafore....

mina spunea...

Poate ca uneori metaforele sunt un fel de refugiu.
Sau poate singura realitate digerabila.

Oana spunea...

... cantecul implinirii ce izvoraste timid din soaptele nimfei cu forme moi de piatra :)

mina spunea...

Cantecul despre care-am scris nu era timid, mai degraba asurzitor.
Dar imi place cum o vezi pe nimfa.
Ai pus un punct pe i.
Uneori formele de piatra pot fi incredibil de moi.
Piatra are o caldura care ti se dezvaluie cand nici nu te-astepti.
Locul era plin de nimfe. Triste, multe dintre ele. Dar minunate.