joi, aprilie 08, 2010

Never Grow Old


Intr-una dintre diminetile astea mi-am indreptat privirea spre cer. Sus de tot, pe crucea din turla unei biserici, se-asezase un pescarus. Strigatul lui mi-a spus ca nu era vorba de alta pasare. Si cum isi flutura aripile albe acolo sus, in bataia soarelui, gandul mi-a fugit la Oscar.

In ultimele zile ma tot gandesc la el. Cum altfel? Cum ai putea sa nu-l iubesti pe Oscar? Mi-am dorit sa pot scrie despre el. Mi se pare aproape imposibil. Pentru ca sunt lucruri pe care trebuie doar sa le simti. Atat.
Si-apoi, “scrisul nu-i decat zambareala, ploconeala, impopotoneala etc. Minciuna frumoasa. Ceva pentru oameni mari, adica”.

E o poveste care nu prea incape-n cuvinte. Dincolo de cuvinte e doar trairea. Aia unica, puternica, singura care-i poate tine piept timpului si care-l poate opri rar, foarte rar, din goana lui nebuna. Si asta s-a-ntamplat acolo. Un amestec perfect de zambete si lacrimi, de bucurie si tristete coplesitoare. O clipa verde. Chiar daca Tanti Roz este o doamna atat de roz. Si chiar daca Peggy Blue este o Alba-ca-Zapada atat de albastra.

Dar oare tu, Oscar, ce culoare ai?

Nu-ti stiam povestea. I-am vazut titlul intr-o zi pe afisul de la teatru. Oana Pellea si Marius Manole. Si n-am mai avut nevoie de alte amanunte. M-am dus convinsa fiind c-o sa-mi placa pan’ la cer si-o palma mai sus. Si a fost mai mult decat atat. Am fost pe punctul de-a rade si de-a plange in acelasi timp. De data asta n-au mai fost doar personaje dintr-un spectacol de teatru. Au trecut dincolo. A fost real pentru c-a fost atat de uman.

Draga Oscar,

Eu sunt Mina, port in mine si cu mine verdele si de multe ori am tendinta sa-mi scriu numele fara majuscula. Atat m-am bucurat sa te cunosc ca mi-am pierdut toate cuvintele pe drum. Aveam de gand sa-ti astern o scrisoare lunga. Dar uite, nu pot sa fac altceva decat sa-ti multumesc.
Acum stiu ca ai o aripa roz si una albastra. Si ca te vor purta intr-un zbor lin si nesfarsit.
N-o sa-mi iau ramas-bun. Vreau sa te pastrez cat de aproape pot. Sa-mi amintesc.
C-am primit un dar. Chiar daca uneori nu stiu ce sa fac cu el. Chiar daca alteori uit. Si uit mai ales atunci cand sunt prea incrancenata, prea pierduta printre neguri, prea dramatica...


Voi pune langa verde povestea ta. Si le voi purta cu mine.






9 comentarii:

Deona spunea...

Ahhh, cat de frumos ai scris...

mina spunea...

Ei..draga Deona..oamenii astia pe care-i numim actori is asa de frumosi si atat m-a miscat povestea incat..chiar daca simteam ca de data asta cuvintele nu prea m-ajuta...trebuia sa-ncerc macar..
Si daca ai vreodata drum prin Bucuresti..neaparat sa vezi "Oscar si Tanti Roz".
Dupa indelungi cautari am gasit si cartea pe net..ca-n librarii s-a epuizat demult si momentan n-au reeditat-o.
Dar iata ca m-am intins la povesti:) iti multumesc pentru cuvinte, ca de obicei, si ma bucur ca ti-a placut...

Deona spunea...

Am inregistrat... "Oscar si Tanti Roz". Poate gasesc si eu cartea pe net, voi face cercetari cand voi ajunge in Romania (aici, in "Frantia", la caminul unde sunt cazata, accesul catre site-urile romanesti imi este restrictionat ).

Te pup dulce si iti urez o zi minunata! :)

mina spunea...

Deona, dupa cum spuneam eu am gasit deja cartea pe net si o am. Daca vrei, ti-o pot trimite pe mail.
O zi frumoasa sa ai si tu:)

Deona spunea...

Da, vreauuuu... multumesc!
Sa ai si tu o seara linistita!
Te poop.

Deona spunea...

Corect, draga Mina!

oana.cristina.dima@gmail.com

Poop, multumesc si o zi extrordinara! :)

Der gruene Zauberer spunea...

Foarte frumos scris.. O sa citesc si eu cartea negresit

Vladimir C. spunea...

Fantastice texte, bravo!

mina spunea...

Cu ceva intarziere iti multumesc, Vladimir:)