luni, noiembrie 01, 2010

Din taceri


Intr-o amiaza uitata
Urechea ingerului
S-a lipit
De inima-ntunecata-a pamantului
Pe bratele-i prelungi si reci
Vantul a-nvatat sa scrie
Neintelese poeme ruginii
A scrijelit neindemanatic
Prea adanc
Pana cand
Insangerata,
Mana ingerului
A capatat aripi proprii.
De-atunci, stingher
Isi pleaca privirea
Si isi ascunde bratul zburator,
Adanc, in faldurile manecilor.



6 comentarii:

Deona spunea...

Wow... Superbă poezia! De fiecare dată când îţi citesc postările rămân fără cuvinte... ca şi acum de altfel!

mina spunea...

Iti multumesc, Deona. Astfel de cuvinte, dar si lipsa cuvintelor..pentru mine semnifica un dar, insotit de zambet..

Oana spunea...

ce frumos ti-a spus ingerul povestea tie si tu noua :).
oare o sa-si faca curaj intr-o zi sa ridice privirea din pamant si sa zboare ?

mina spunea...

Si ce frumos asterni tu, Oana, vorbele..:) ma bucur mult ca v-a placut..
Poate..candva..intr-o zi..va deveni mai puternic, isi va inalta aripile si va zbura, fara temerea ca se va prabusi de sus si le va frange din nou..
E-ntristat ingerul..si are dreptate sa-si plece privirile..poate ca nu vrea sa mai priveasca in jur si sa-i zareasca pe cei care i-au rapit mana..

francisc vaida spunea...

....mai sa fie ..! te inspira toamna..!
..sau vreun Sburator bate cu aripa la geamu' termopan...??? ,,hahahaha....!
frumos ..! scrie ,scrie ,scrie

mina spunea...

Ma inspira, da..:) multumesc. Venind din partea ta, stii cat inseamna..