M-ai izbit cu tâmpla de-un capăt al somnului
Aruncându-mă prin întuneric
Tocmai când, zgâriind uşor stratul subţire de gheaţă,
Aşternut pe ochii uimiţi ai păsărilor
Unghiile se scufundau în sângele cald.
Am căzut prin tine lăsând în urmă dâre stacojii
Urmărită de privirea lor goală
Cu gheare minuscule prinse-n păr, de umeri şi pe degete
Printre aripi înnebunite, lovind ziduri invizibile
Printre ţipete gâtuite de-o spaimă necunoscută.
Pe haina albă-a pământului, trupul meu prăbuşit
A cerşit iertare printre cadavrele înaripate şi oarbe
Răsfirate fără voie-n dimineaţa fără culori şi glasuri
În care soarele şi-a plecat fruntea şi pleoapele
Acoperindu-şi tăcut paşii cu nori încercănaţi.
joi, februarie 17, 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu