marți, mai 04, 2010

...



A fost o dimineata a privirilor,
A tacerilor
In care-am cazut
Sufletul s-a ridicat atunci pe varfuri,
Palmele tale nu mi-au ridicat fruntea
Iar in departare,
Muntii-au zambit ingaduitori.
Zorii-au alunecat de pe creste
Si mi-au pus mantia grea pe umeri.
A fost dimineata-n care
Am dat o noua culoare viselor tale
Ai dat viata cuvintelor mele
Te-ai preschimbat in naluca mea
Si-am fost pentru-o clipa a ta neimbratisata.
Esti povestea mea neintamplata.
Te scriu si te rescriu din franturi
In zile-n care esti puf de ceata
Sau ploaie deasa printre felinare.
Si-n orele pustii, in orele tarzii
Deschid ochii, iti aud rasuflarea,
Iti simt incruntarea
Si gandurile-ti risipite-n mine.






2 comentarii:

Oana Dima spunea...

Vai, cat de frumos mai scrii, cata sensibilitate...

Ei, nu stiu ce sa mai zic, nu vreau sa stric farmecul poeziei, prefer sa tac, sa las linistea sa se cufunde printre randuri, asa simt!

Te poop.

mina spunea...

Draga Deona..nici eu nu stiu ce sa zic..ma bucur foarte mult cand citesc astfel de randuri..
Si eu traiesc de multe ori cam aceeasi senzatie..cand citesc ceva ce-mi place mult..ma pierd..si nu mai pot scrie..doar simt..si-atat:)
Un imbratisator de departe:)