Tu nu exişti
Eşti acuarela care se dizolvă zilnic
În care culorile se-ntrepătrund
La fel cum sângele meu îşi schimbă nuanţa
Amestecându-se cu florile otrăvite,
Cu florile înalte şi aspre
Care-mi cresc din tălpi până-n creştet
De când îţi tot desenez sufletul rupt din neguri
Mi s-a tocit vârful creionului
Degetele mi s-au înnegrit
Chipul mi s-a pierdut
Dincolo de oglinzile lăsate-n voia pânzelor
Dincolo de ferestrele-acoperite cu maci uscaţi
Dincolo de o mare pe care-am lăsat-o în urmă
Palmele-s înnodate cu vrajă doar în cercul rece
Tu visezi doar în cercul meu magic
Dezmierdând plete de piatră, mereu lungi
Uneori, când taci, te uit prin mine
Tu exişti doar în mâinile mele
Doar pentru că respiraţia mea
Încă sărută oglinzile-acoperite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu