Lemnul e sfârtecat undeva într-un colţ de-un muncitor indiferent
Glasul preoţilor se pierde alunecând pe lângă ureche
Ferestrele sparte ale casei uitate privesc oarbe
Din spatele coloanelor mişcătoare de iederă
Timpul descuamează alene pielea tare-a zidurilor
Singur, liliacul sfidează toamna rătăcită prin oraş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu