marți, mai 31, 2011

Vorba lui Tom Waits...



Câinele coboară prudent treptele căutând adăpost

Pe alocuri blana are ciudate nuanţe verzi-albăstrui

Şi-o rană care mă face să-ntorc privirea

Aşteaptă, lângă cei numiţi oameni, să se-oprească ploaia

N-am răbdare s-aştept, plec prin ploaie

Îl ţin strâns la piept pe Basho, încercând să-l feresc din calea stropilor

Deşi nu cred că i-ar fi displăcut

În curând o voi primi şi pe Sylvia

Bucăţile sufletului ei lipite de sute de foi albe

“Aveţi de gând s-o citiţi des?”,

Mă uit lung, întrebător, la viitoarea carte.

“N-aş putea să vă spun chiar acum”

Ba aş putea, doar că m-ai luat prin surprindere

“Şi cu bicicleta, şi cu umbrela?”

O-ntreabă cineva zâmbind pe neobişnuita trecătoare

Poartă pălărie şi-ncearcă să-şi facă loc

Prin marea de umbrele grăbite

Pălăria mea e încă pe drum

Mi-o aduce vântul, de departe, de pe stânci

Drept răsplată pentru că l-am lăsat să doarmă-n părul meu

În ziua în care-a fost furtună de flori, de picaturi şi de lumină

În tot timpul ăsta e încă prima vară

Şi încă plouă prin mine.


3 comentarii:

francisc vaida spunea...

...tu ai scris...? ce est6e ..? un moment...un monument de asteptare..?
spune ...!

mina spunea...

Eu am scris. E probabil un monument in imagine. Dar si-un moment.
Un moment al meu intr-o ploaie de mai. Cainele este real. Si chiar avea blana decolorata.
Stii ca scriu mai mereu despre ceea ce vad. Si ce simt.

francisc vaida spunea...

super...! imi place de nu vrei sa stii.
estre exact genul de scriere care ma pune pe ginduri si ma face sa ma gindesc la cine../ unde ../? cum....?